Fiind printre putinele condimente pe care am voie sa le consum din cauze de regim, am mers drept la tinta la alimentara turceasca de pe Brancoveanu unde m-am pricopsit cu 100g de turmeric varsat la 10 RON. Conform cu wiki, turmericul e o planta care se inrudeste cu ghimbirul si care creste in Asia. Eu am cumparat-o sub forma de pudra galben-portocalie care este obtinuta prin fierberea rizomilor care apoi sint uscati in cuptor si macinati.
Cum este? Turmericul este un E, avand codul de E100 si este folosit pentru colorarea sucurilor, prajiturilor si protejarea alimentelor de lumina solara. Praful de curry contine de asemenea turmeric. Are gustul usor amarui, iar mirosul este destul de slab (cumva tot amarui). Eu l-am folosit in loc de boia in mincare de fasole si pasta de brinza
. Atentie, coloreaza degetele, a se manui cu lingurita.
Soia evocă vremurile de tristă amintire: salam de soia, ulei de soia, soia prăjită de pe câmpul de lângă bloc unde acum se lăfăie piaţa Aurora. După revoluţie, când s-au trezit creştinii, se înfulecă în zilele de post. Iar nefericiţii care trebuie să ţină regim îl molfăie pe post de lapte de vacă. Bântuind magazinele din Timişoara, din păcate găsim numai lapte de soia "îmbogăţit" cu diverse adaosuri care de care mai neprietenoase. Si nu găsim deloc lapte stors de soia pur si simplu. Atunci n-avem decât să punem mâna şi să trudim făcându-l noi înşine. Pentru asta avem nevoie de boabe de soia (ale mele se laudă şi că sunt nemodificate genetic) şi apă (de la robinet, pompa lu' Ciuhandu, de care se găseşte la casa omului). Dis de dimineaţă punem într-un vas 200 ml de soia în 600 ml de apă (adică o parte soia şi trei parţi apă) la înmuiat şi le lăsăm până se întorc proletarii acasă de la muncă. Spre seară, când s-au umflat boabele, le clătim un pic şi le luăm la spart cu blenderul la fel: o parte soia, trei părţi apă. Vărsăm zeama cu tot resturile de soia într-o oală (preferabil mai înaltă) şi dăm drumul la foc. Pentru arome, izuri, amierosuri putem arunca şi jumate de păstaie de vanilie pe care am tăiat-o in două. Laptele de soia trebuie fiert pentru că conţine inhibitori de protează (zice wiki) care pot da tumori benigne la pancreas. De la un anumit moment, cand începe sa dea in clocot, se face mări o spumă, că dacă îi puneţi capac o să se scurgă tot laptele pe aragaz şi nu vă alegeţi cu nimic. Ca să nu se întâmple asta, ar trebui strecurat laptele înainte de fierbere (cum fac chinezii), dar eu îl fac ca japonezii (adică îl strecor după fierbere şi deci, mi se întâmplă). Din momentul în care începe să dea in clocot, mai lăsăm 20 de minute, amestecăm din când în când să nu se prindă şi spumuim când se adună aluviunea. După ce a expirat timpul, strecurăm laptele şi rămânem cu un litru din el (lapte) şi niste resturi numite okara cu care se pot realiza diverse lucruri necunoscute mie. Pe el (lapte), îl puteţi consuma ca atare, îndulcit, cu musli sau în orez cu lapte. Iar pentru documentare, priviţi alţi oameni făcând acelaşi lucru:
Reuniunea tovărăşească s-a petrecut dupa cum ştiţi (sau nu), la pizzărie şi (s)karao(ţ)ke în San M_e_rzano. Acu' la pizzăria asta se consumă, evident, pizza şi paste, alcooale şi, dupa ce ai beut niste curaj, poţi să sparii trecătorii cu şlagăre la karaoke. Cât despre pizza, poci a vă spune ca m-am dedat la una vegetariană cu pui care nu fu rea, da' nici să mori cu dansa de gat. Tomata s-a încumetat la spaghetti carbonara pe care, cârnind din nas ca au gust de lapte, era cât p-aci să i le deşerteze lui dece în creştet pe motiv de glume fără perdea. Si dacă tot m-am dat în vileag că posed una bucată blog (dă nişă), m-am dat mare povestindu-i Tomatei istoria spaghetelor carbonara. N-am intrebat cum erau spaghetele bolognese din care s-au infruptat alţi comeseni, dar poate mă ajută consumatorii care se recunosc. Din cauze de regim, bube, explozie, pitta m-am abţinut eroic de la tequila si bere. S-a notat însă că lămâile ce insoţeau tequila erau seci şi drept urmare au ştirbit euforia momentului. Toată acreala din lămai s-a adunat pesemne la chelneriţa de la mesele noastre care, de supărare că am venit prea mulţi şi stăteam in picioare, n-a mai vrut să ne distribuie bilete de karaoke.
Nu pot încheia fără să menţionez că am facut cunoştinţă cu tizul meu. Valea, ftw!
Dupa o indelungata lipsa, am revenit in mijlocul cratitelor, blidelor si oalelor, am dat cu ele de toti peretii sa sara rugina, am incalecat pe-o sa si va spun povestea painii irlandeze asa.
Irish Farls sint triunghiuri (patru, adica farls) dintr-o paine irlandeza cu bicarbonat de sodiu. Fara drojdie deci. Secretul ca sa creasca este ca se face cu iaurt sau lapte acru, iar amestecul acestuia cu bicarbonatul de sodiu sub influenta caldurii din cuptor duce la formarea bulelor de aer care inalta aluatul. Pentru a-mi zburataci musca de pe caciula, marturisesc ca reteta am luat-o de aici. Iar eu am facut-o in felul urmator: - 150 g de iaurt - 300 ml de faina integrala de secara (da o aromaaaa....) - o lingurita (mica, de desert) rasa de sare - o lingurita (mica, de desert) rasa de bicarbonat de sodiu
Se amesteca faina cu sarea si bicarbonatul, se adauga iaurtul si se amesteca cu o lingura. Se framanta doar cat sa se inglobeze toata faina. Pe o tava se presara faina, se intinde aluatul sub forma rotunda si se taie in patru. Se da la cuptorul preincalzit cate 20 de minute pe fiecare parte. Eu am pus cuptorul la 3 (cred ca asta ar insemna foc mediu). Et voila, delicioasa cu unt cat e inca calda.
Da, o sa miroasa a bicarbonat. Pe site-ul de origine se recomanda invelirea painii intr-un prosop pentru a scoate mirosul. Dar mie imi place asa, mirositoare. Iar faina de secara + bicarbonat = aroma delicioasa.
Fiind printre putinele condimente pe care am voie sa le consum din cauze de regim, am mers drept la tinta la alimentara turceasca de pe Brancoveanu unde m-am pricopsit cu 100g de turmeric varsat la 10 RON.
. 
