vineri, octombrie 03, 2008

Lapte de soia

Soia evocă vremurile de tristă amintire: salam de soia, ulei de soia, soia prăjită de pe câmpul de lângă bloc unde acum se lăfăie piaţa Aurora. După revoluţie, când s-au trezit creştinii, se înfulecă în zilele de post. Iar nefericiţii care trebuie să ţină regim îl molfăie pe post de lapte de vacă.
Bântuind magazinele din Timişoara, din păcate găsim numai lapte de soia "îmbogăţit" cu diverse adaosuri care de care mai neprietenoase. Si nu găsim deloc lapte stors de soia pur si simplu. Atunci n-avem decât să punem mâna şi să trudim făcându-l noi înşine. Pentru asta avem nevoie de boabe de soia (ale mele se laudă şi că sunt nemodificate genetic) şi apă (de la robinet, pompa lu' Ciuhandu, de care se găseşte la casa omului). Dis de dimineaţă punem într-un vas 200 ml de soia în 600 ml de apă (adică o parte soia şi trei parţi apă) la înmuiat şi le lăsăm până se întorc proletarii acasă de la muncă. Spre seară, când s-au umflat boabele,
le clătim un pic şi le luăm la spart cu blenderul la fel: o parte soia, trei părţi apă.
Vărsăm zeama cu tot resturile de soia într-o oală (preferabil mai înaltă) şi dăm drumul la foc. Pentru arome, izuri, amierosuri putem arunca şi jumate de păstaie de vanilie pe care am tăiat-o in două. Laptele de soia trebuie fiert pentru că conţine inhibitori de protează (zice wiki) care pot da tumori benigne la pancreas. De la un anumit moment, cand începe sa dea in clocot, se face mări o spumă, că dacă îi puneţi capac o să se scurgă tot laptele pe aragaz şi nu vă alegeţi cu nimic.
Ca să nu se întâmple asta, ar trebui strecurat laptele înainte de fierbere (cum fac chinezii), dar eu îl fac ca japonezii (adică îl strecor după fierbere şi deci, mi se întâmplă).
Din momentul în care începe să dea in clocot, mai lăsăm 20 de minute, amestecăm din când în când să nu se prindă şi spumuim când se adună aluviunea. După ce a expirat timpul, strecurăm laptele şi rămânem cu un litru din el (lapte) şi niste resturi numite okara cu care se pot realiza diverse lucruri necunoscute mie. Pe el (lapte), îl puteţi consuma ca atare, îndulcit, cu musli sau în orez cu lapte.
Iar pentru documentare, priviţi alţi oameni făcând acelaşi lucru:



11 comments:

Adelle spunea...

Hey,

Vreau sa iti zic ca e super tare articolul/reteta ta. Sunt atat de incantata incat in seara asta cum ajung acasa ma apuc de lapte de soia.
In fiecare dimi mananc lapte de soia cu musli si tot am incercat sa gasesc lapte de soia BIO. Dar uite ca nu m-a dus pana acum mintea sa fac eu laptele.
Esti geniala!! :)

pupici.

kasha spunea...

Si eu tot dimineata cu musli :)
Sper sa-ti placa cum iese. E un pic diferit fata de cel de la magazin (miroase mai "beany")

Adelle spunea...

Am facut. Am gustat asa cald si e ok la gust. Ma pot obisnui cu el. :)

richie spunea...

Deci mi-ati facut o pofta sa mor io!!
Na n-o sa ma pun sa fierb soia acum, dar ma duc sa mananc ceva. Alina, chiar nu ma asteptam la asa ceva.

kasha spunea...

Adelle: cica daca fierbi soia fara pielitele alea, nu mai miroase asa "beany". Da' eu n-am rabdare sa stau sa frec la boabe numai pentru asta.

Richie: Ia cu pita :)

Raluca spunea...

noroc ca ai comentat la articolul cu legume eco, altfel nu dadeam de blogul tau si era pacat :) e asa de haios si imi face pofta sa gatesc.


cu prietenie,
Raluca

sideris spunea...

Super reteta, parca am gasit o recomandare de genul si pe un blog american mai demult... sigur, nu am rabdarea necesara sa fac eu, plus ca imi place mult laptele de soia bio de la Inedit - simplu sau cu vanilie.
Dar chiar ma intrebam intr-una din zile la ce folosesc boabele de soia pe care le tot vad la natursite?

Apropo, am vazut un comentariu al tau pe site-ul Adellei, legat de sapunurile Galador... unde le-ai gasit in Timisoara? eu tot intru prin naturiste, dar, ce e drept, nu le-am remarcat si nici nu mi-a trecut prin minte sa intreb daca au... Sunt tare bune :).

Merci si felicitari pentru blog, l-am inscris in reader, ca sa il urmaresc :).

kasha spunea...

sideris, sapunurile galador le gasesti la Enigma sau linga podul din Maria pe colt, unde e un magazin de naturiste. Am mai cumparat si din piata Sinaia: chiar in statie la 33 linga restaurant e o farmacie cu naturiste.

sideris spunea...

Ok. Iti multumesc :)

Robi spunea...

Pentru cei care sunt mai ocupati si n-au timp suficient, exista in comert o masina de facut lapte de soia! Din 80 de grame de soia iti prepari 1.5 litri de lapte, in 15 minute! Am vazut astfel de aparate pe www.kingstore.ro

Mama foloseste un astfel de aparat de cativa ani si suntem foarte multumiti.

kasha spunea...

@Robi: Stiam ca exista masinarii de facut lapte de soia, dar nu stiam ca exista si la noi. Oricum, m-am lenevit si il iau din Kaufland acum. Dar poate cand ma satur de dat banii pe el, o sa ma incumet si la o masina de facut lapte de soia.